Marele Domn

Marele Domn se numea Mircea şi îşi merita din plin porecla. Era unul dintre cei mai înalţi oameni din lume iar pletele blonde îl făceau să aducă mai degrabă cu un actor hollywoodian aflat la a doua tinereţe decât cu un hyper-manager de multinaţională. Când se privea dimineaţa după duş în oglindă era satisfăcut de sine cu asupra de măsură. Deşi era însurat, sucea fără eforturi minţile tinerelor dornice de afirmare. De la păsări de cluburi de noapte cu păr platinat şi injectate cu botox, în căutare de sponsori generoşi, până la stagiarele din propria companie pe care le angaja doar pe perioadă determinată şi pentru care găsea rapid oportunităţi de coaching personal în alte tehnologii decât cele pentru care fuseseră recrutate. În acea dimineaţă de septembrie se hotărâse să vină neanunţat. Nu mică îi fu mirarea când îi văzu pe Andina, Marcel şi Vrăbiuţa, înconjuraţi de scaune proaspăt etichetate cu ochii aţintiţi asupra biroului managerului local, aflat într-o stare de împietrire ce amintea de teatrul absurd.
– Ce e cu voi, măi oameni buni?
– Salut, salut, bine ai venit. Hai la mine în birou să discutăm, sări Iulian înainte ca triada de pe culoar să aibă timp să reacţioneze.
– Te comporţi ciudat, dragul meu, în dimineaţa asta.
– Vreau să vorbim între patru ochi de piste.
– Ce piste? Să nu-mi zici că faceţi piste de ski aici, la şes…oricum nu vor fi ca ale noastre.
– Uite, ştii că îţi apreciez umorul rafinat. Ai văzut şi pe facebook, încerc să fac glume în stilul tău. Dar de data asta e serios.
– Cât de serios poţi fi tu, măi băiatule…te porţi de parcă aşteptai să vin. Să nu zici că n-am reuşit să te surprind puţin.
– Să mă surprinzi? Mi-ai trimis sms…
– Serios? De pe ce? Mi-au furat ăştia telefonul mobil ieri când m-am pornit neanunţat spre sedii. Am evitat să dau sfoară în ţară ca să nu fac valuri dar probabil că va trebui să gândim o procedură. Să fii furat în propria companie. Un minut l-am lăsat pe masa din bucătărie. Cred că idiotul nu ştia al cui e…şi e şi mai idiot dacă n-a înţeles după ce s-a uitat în agendă.
– Adică nu tu…?
– Nu eu ce? Ţi-a făcut o poantă? Aşa de slab de înger eşti? Ce a scris?
– “Trebuie să identificăm de urgenţă piste de ameliorare. Vin să te vizitez.”
– Păi ce piste de ameliorare? Feed-back-urile pe care le primim la centru sunt unele pozitive, eşti la zi cu recrutarea că i-am şi zis fetei să plece. Primele din cîte ştiu le-ai mai optimizat, ai mai redus din costuri cu plecările ălora care se credeau gurus în IT. Ai dus clienţii la club?
– I-am dus, i-am dus.
– E totul ok atunci. Hai la o ţigară şi lasă prostiile.Cheamă-l şi pe Marcel. Bun băiat. Vreau să-l cunosc personal.
Vântul de septembrie se calmă iar frunzele se aşternură într-un covor multicolor pe asfalt sub privirea managerului local. Ţigara pe care o savură în următoarele minute îi întări convingerea că încă mai avea multe de spus şi încă şi mai multe de făcut în ceea ce simţea că începe să devină tot mai mult compania lui de suflet…