Wind of change

Sufla un vânt de schimbare prin companie.
Mai întâi plecară seniorii angajaţi de un an-doi.
George avea ani grei de java în spate. Nu voia bani mai mulţi la salar. Voia doar propriul lui proiect. Să recruteze juniori pe care să-i ajute apoi să se integreze pe proiecte reale. Era pasionat de coaching şi mereu la curent cu noile tehnologii. I se spuse însă că nu sunt oportunităţi. Poate că n-ar fi comentat nimic dacă n-ar fi văzut cum la două luni după refuz era angajat un băieţaş turbo pe nume Marcel, mai slab în skilluri dar mai tare în clanţă care primea din prima zi un proiect despre care el aflase întâmplător consultându-şi contul de facebook.
Apoi veni rândul celor cu vechime în companie. Evaluările deveniră un mix de curbe de productivitate, negocieri de bazar turcesc şi promisiuni religioase de mai bine la anul dacă…Singurele clopote care sunau erau însă cele ale lui Gauss. Şi nu a bine. Sunau însă şi telefoanele cu invitaţii mieroase la o cafea absolut amicală cu managerii locali din partea concurenţei. Aşa plecă şi Maria, care de altfel nu era băutoare de cafea, însă gestiona de mai bine de cinci ani proiecte cu clienţi dificili şi echipe de 30-50 de oameni.
Iulian nu era afectat pentru că era matur emoţional : costurile salariale optimizate îl ridicau în ochii Marilor Domni. Plus că prea mulţi super-eroi cu prea multă personalitate fac mai mult rău decât bine unei companii care se vrea a fi echilibrată. Acum îşi putea relua lecturile de management eficient pe care le neglijase în ultima vreme. Ba chiar şi trainingul lui preferat de soft-skills la care nu mai dăduse de mai bine de un an.
Şi apoi stătea cu Andina la birou până seara târziu. Să recruteze. Recrutau tot ce le cădea în mâini. Sângele nou e mereu mai bun decât cel vechi într-o companie care se vrea a fi performantă.
Aşa apăru în firmă Roxana cea cu părul de culoarea prunei stricate care află abia la interviu că se lansase html5 de ceva vreme şi care după angajare îşi petrecea jumătate din pauza de masă mâncând şi cealaltă jumătate spălând unica farfurie în care mâncase, spre disperarea colegilor stressaţi.
Şi Viorel – un băiat frumos, cu CV fabricat şi care, după o săptămână de muncă plecă acasă cu tableta firmei şi uită să mai vină la serviciu.
Golurile umane erau umplute. Statisticile completate de apropiaţii lui Iulian ofereau rezultate pozitive. Marcel transmitea regulat informaţii către Marii Domni.
Viaţa îşi continua cursul firesc şi lipsit de surprize. Până într-o zi.