Cine e Marcel ?

Orice fenomen are o istorie.
A lui Marcel începe într-o zi ploioasă de iarnă – după o săptămână de delivery depășit și 12 ore de lung și trist travaliu, când a izbucnit în lume așa cum avea să irumpă întârziat douăzeci și cinci de ani mai târziu în sălile de conferință.
Isteț din fire, a înțeles încă de mic că femeile aveau să-i asigure drumul spre succes. Avea doar trei ani când cu un simplu ”sărumâna” și o privire atent studiată, însoțită de un zâmbet mieros topea inimile tuturor bătrânelor de peste drum care se întreceau în a aduce tot felul de prăjituri, cireșe și alte bunătăți pentru băiat. Manipularea afectivă a vecinelor împreună cu praștiile și capcanele puse pe ascuns pentru animăluțele lor îi dădeau în stomac o senzație plăcută, pe care peste ani avea s-o numească adrenalină. Își amintește și acum concertul pisicii urcate în copac și mieunând a disperare. Și-i amintește și pe fraierii care îi întrerupseseră desfătarea coborând animalul înapoi la sol.
Când veni vremea să meargă la școală avu neșansa lui Pinocchio. Deși nu era un băiețel de lemn dădu peste o vulpe și un motan deghizați în naționalități conlocuitoare care îl convinseră ca preț de o zi să dea frica pe curaj și abecedarul pe chiul. După o zi de distracție prin noroaie micul Marcel le povestea părinților cum fusese agresat de niște “țigani nenorociți”, care pe deasupra îi mai furaseră și cartea de căpătâi. Când însă romii repetenți fură transferați de la școala din satul vecin în aceeași clasă cu el își dădu seama că e mai bine să devină tolerant și incluziv. În paralel cu deschiderea spre interculturalitate, Marcel își dezvoltă două noi calități esențiale în progresul lui de mai târziu: raportarea eficientă a colegilor la învățătoare și imortalizarea clipelor memorabile. Observase că bine cunoscuții raportori ai clasei erau în timp marginalizați de ceilalți copii. Firi impulsive, ei se grăbeau să indice de față cu toată lumea că Ionel a venit cu tema nefăcută sau că Vasilică a murdărit-o intenționat pe Măriuca pe rochiță. Marcel în schimb era făcut din alt aluat. El rămânea după ore să discute cu învățătoarea ce anume ar trebui să mai citească, se arăta interesat, cerea feed-back la doar 8 ani și strecura cu o deosebită grijă șopârla, manifestându-și de fapt îngrijorarea. Colegii se fereau de pârâcioșii onești. Nu însă și de Marcel, care se integra perfect în orice grup, jucând fotbal cu băieții, maimuțărindu-se cu corzile fetițelor și încurajând comunicarea prin oracole completate cu sinceritate și înțesate de elemente grafice. Și pentru că primise de ziua lui un aparat performant de la un unchi din Germania, fotografia grijuliu toate momentele esențiale din existența grupului. Meciurile din recreație, orele doamnei, serbările de Crăciun cu moșul într-o parte a scenei și domnul director în cealaltă se regăseau prinse cu bolduri colorate la panoul clasei. Popularitatea de care se bucura în rândurile colegilor și al colectivului didactic îi deschise calea și spre inima Măriucăi, care îi dădea ciocolata din pachețelul ei. Când însă se întâmpla ca Măriuca să nu aibă ciocolată la ea nici nu se obosea s-o salute sau își găsea de lucru pe lângă altă colegă ai cărei părinți fuseseră mai inspirați în compunerea gustării din ghiozdan.
O dată cu gimnaziul își perfecționă calitățile de selecție a resurselor performante prin identificarea rapidă a talentelor colegilor de clasă. După nici o săptămână în noul colectiv știa deja cine avea să-i facă temele la română și cine la matematică. Strategia de impunere ca lider de grup trebuia însă nuanțată. Primul chiul oficial în grup la păcănele. Prima beție. Prima partidă de sex cu gust amar și fără obligații. Viața devenise un experiment iar Marcel avea s-o trăiască din plin.
Urmă liceul într-un târg din apropiere deși peste ani de zile în profilul lui de Linkedin puteai vedea o instituție de renume din capitala țării. La 18 ani descinse în oraș pentru studii universitare, înarmat cu speranțe și iluzii, economiile părinților și o dorință intensă de înavuțire. Primele chiuluri de la cursuri. Baruri, poker și cluburi de striptease. Primele asigurări vândute. Prima concediere pe motiv de incompetență. Prima firmă de apartament, băgată in faliment. Primul interviu într-o companie de succes!

Articolul de blog

Era o zi frumoasă de primăvară cu soare și zumzet de albine. Marcel tocmai se întorcea de la un eveniment, unde fusese trimis de firmă cu scopul declarat de a produce un articol de blog după. În spiritul său proactiv, adunase și câteva bucăți din codul-sursă al prezentărilor și o bază de date cu numele unor posibili candidați pentru Andina care își limita sourcingul la rețelele sociale și la barurile locale.
Un singur regret avea : din lipsă de timp nu apucase să-și pregătească o prezentare pentru conferință. Încă de când se știa fusese un comunicator înnăscut. Public speaker pasionat, reușea să seducă orice auditoriu prin simpla descleștare a buzelor. Când aborda un subiect de specialitate evita accentul regional iar limbajul trupului era în perfectă concordanță cu mesajul transmis. Nu pentru că așa citise prin cărțile de management recomandate de șefii lui, pe care le parcurgea just for fun, ci pentru că își dorea în mod sincer ca discursul său să fie unul persuasiv. Oamenii îl ascultau fermecați și plecau ferm convinși că ideile lui Marcel germinaseră pentru prima dată în propriile lor minți.
Își aprinse deci laptopul și deschise editorul de text.
Brainstorming, brainstorming – articol de blog….
Mai întâi cuvintele-cheie: comunitate IT, networking, evenimente…
Contează mai puțin ce scrii. Ele îți asigură vizibilitate pe Google. Să fie unice și impactante.
Și apoi…?
Păi apoi….de ce m-a trimis firma acolo? Plan în 3 puncte. Trebuie de insistat pe:
1. Șansa unei perfecționări continue prin contactul cu specialiști de excepție
2. Implicare în comunitate
3. …….?
Idei principale :
1. Atmosferă conferință, locație, amenajare hol de recepție, pliante
2. Participanți și prezentări – copy-paste din programul oficial
3. Analiză – puncte pozitive vs. sugestii de ameliorare pe viitor adresate organizatorilor care nu vor rata articolul că linkuiesc spre eveniment
4. Concluzie personală ….aici….hm
– Salut, salut, cum e? Gata, articolul? Am venit să te sâcâi puțin, se auzi din spate glasul lui Iulian.
– Salut, rânji , Marcel. Uite, mă lupt puțin în dimineața asta…
– Ia să văd cum merge….pai bine, colegu’, dar noi unde suntem în toată treaba asta? Asta e o barbologie fenomenală. Te rog să te aduni și să fii mai creativ, vreau să simt marca, amprenta personală, știi tu.
– De ce cerți băiatul de dimineață? mormăi Andina făcându-și apariția cu un căscat și sorbind dintr-o cafea delicioasă.
– Pentru că îmi doresc mai multă implicare – suntem cu toții responsabili de construirea unei imagini. Iar el nu pare să înțeleagă.
– Hm, așa crezi tu….știi că mi-a adus o listă de câteva sute de contacte noi? Abia aștept să încep să-i sun. Poate să ți se rupă de demisii. În două luni îți refac echipa.
– Serios? Bravo, Marcele, n-am știut….auzi, am un pont pentru tine.
– Ia zi.
– Am eu o prezentare mai veche, ți-o dau și ai textul gata făcut, schimbă doar data, locația și titlul. E gata optimizată.
– Ai face tu asta pentru mine ?
– De ce nu? Oricum cine stă să le citească?
Marcel era din nou fericit. Aruncă o privire pe fereastră. Florile de liliac se scuturau deja. Cu un simplu copy-paste și câteva modificări minore problema era rezolvată. Apăsă butonul de Publish.

Un training de succes

Marcel pornise cu dreptul. În cadrul meetingului de început de proiect ţinut într-o engleză cu accent românesc aflase că noul lui client căuta cinci persoane. Vestea îi umflă inima de bucurie lui Iulian. Tocmai se gândea cum să-i anunţe pe cei cinci că pot începe să-şi caute de lucru pe la concurenţă din lipsă de proiecte care să corespundă competenţelor lor. Se felicită în sinea lui că amânase momentul discuţiei pentru că, aşa cum i se întâmpla de obicei, iată şi acum apăru o soluţie de ultim moment care îl scotea din încurcătură şi îi integră numaidecât în echpa lui Marcel.
Rămânea însă o problemă. Marcel ştia cum să fie Agile. Cel puţin în teorie. Numai că noul lui client îi cerea să devină Waterfall în practică. Părea să fie un pic mai greu şi mai puţin productiv. În plus, în firmă toţi practicau un mix de metodologii, nimeni nefiind 100% adeptul unei singure credinţe. Marcel trebuia să urmeze un training.
Fiind un project manager de tip nou, el demonstră încă o dată o viziune de ansamblu privind optimizarea resurselor companiei şi a propriului său timp de studiu şi propuse soluţia self-trainingului. Nu reuşi decât să urce cu o treaptă mai sus în ochii lui Iulian; clientul o ţinea pe a lui – voia Waterfall şi în plus cu certificare. De fapt voia să se asigure că Marcel nu va merge la training doar pentru că:
1. Aşa i-a spus şeful
2. Avea nişte ore fără activitate de justificat
3. Poate părea amuzant să reiei o activitate de care ai fugit cât ai putut în liceu şi facultate pentru că ai considerat că era pierdere de vreme şi că înveţi tu mai bine singur de acasă după 12 noaptea iar dacă nu reuşeşti vrăjeşti o colegă de curs să te ajute la test că doar femeile nu au alte reguli decât ale inimii.
Mai rămânea o singură opţiune : trebuia adus un trainer extern şi costisitor care să-i poată oferi diploma minune. Aşa se face că în cea mai frumoasă zi din luna mai, tocmai pe când înflorea liliacul îşi făcu apariţia în companie un domn de treizeci şi cinci de ani, cu ţinută business, laptop de ultimă generaţie şi zâmbet atent cumpănit, care ajunse mai mult decât punctual – cu zece minute înainte de începerea cursului. Colegii lui Marcel, nepreveniţi de organizarea trainingului dedicat exclusiv noului PM, ridicară pentru câteva clipe privirea din liniile de cod la apariţia straniului personaj întrebându-se dacă se schimbase strategia de recrutare de personal. Ce-şi mai amintesc ei din acea zi? O uşă trântită de perete la zece minute după fix, un pocnet de palme şi un hohot de bună dispoziţie care le era deja cunoscut.
– Hello, eu sunt Marcel. Hai să ne batem în idei să vedem care-i cea mai tare metodologie!
Patru ore mai târziu noul Waterfaller cu certificat ieşea din sala de curs plimbându-şi rocambolesc diploma în dinţi asemeni unei garoafe prin faţa biroului lui Iulian care tocmai cocea un plan machiavelic de decontare a trainingului la client prin diverse servicii ultra-performante ne-negociate în contractul iniţial.
Trainerul ieşea şi el însă nu cu capul plecat şi roşu la faţă şi nu gândindu-se deja la indicatorii pe care trebuia să-i completeze şi care erau, la urma urmei, unica preocupare a managerului său. Pocni din palme şi coborî dar nu cu liftul ci sărind treptele două câte două. Ajuns pe hol îi zâmbi însă nu cumpănit domnişoarei exotice de la intrare. Purta cu el o taină pe care nu avea s-o împărtăşească nici colegilor, nici managerului şi nici măcar soţiei sale…

Road-map-ul de integrare

Era prima zi de lucru pentru Marcel.
Primise cu o seară înainte oferta de angajare pe mail şi cererile de prietenie pe reţelele sociale amicale şi profesionale din partea viitorului său şef şi dăduse „Accept” la toate. Lumea întreagă era a lui.
Intră în clădire arborând un rânjet seducător pentru domnişoara exotică de la intrare îmbrăcată cu o rochie turcoaz şi machiată cu siclam. Urcă scările ca un adevărat supererou ce era, două câte două, nu înainte de a se asigura că nu e văzut de vreun actual coleg necunoscut care s-ar fi târât lehămesit înspre serviciu. Apăsă a doua oară în viaţa lui pe butonul magic şi, ajuns în holul de la intrare, observă că şeful încă nu se trezise iar actualii lui colegi păreau să nu-l observe, cufundaţi într-o lume a lor, semi-autistă. Marcel se simţea frustrat aşa că inspectă rapid un mic birou unde văzu o fată. Dornic să facă senzaţie din prima clipă, dădu uşa de perete şi cu o sclipire în ochi demnă de cel mai cuceritor magnat rosti pe un ton plin de subînţelesuri :
– Hellllllăuu!
Fata îl privi câteva clipe consternată şi îi răspunse glacial :
– Bună, te pot ajuta cu ceva?
– Cu siguranţă, rânji Marcel. Însă prefer să-l aştept pe Iulian.
Acesta tocmai intra aferat, grăbindu-se să-şi ocupe mai repede scaunul directorial, plăcerea lui de fiecare dimineaţă. Era şi el după un chef şi se uită prelung la personajul proactiv care se îndrepta spre el zâmbind şi cu mâna întinsă, fără să-l recunoască.
– Salut, am venit la lucru, e prima zi.
– Ah, tu eşti noul coleg, salut, salut. Bine ai venit! Costele, avem un nou coleg, ia-l te rog şi fă-i integrarea, se numeşte Marcel şi e Project Manager ca şi tine.
– Dar Andina nu e ?
– A rămas în pat, adică…a rămas la pat azi, e gripată. Eu îmi verific mailul şi mă duc să-mi fac cafeaua că nu sunt prea coerent azi dimineaţă.
– Am înţeles, păi hai să-ţi prezint colegii, firma şi apoi vedem puţin procedurile interne, spuse Costel ţintuindu-l cu privirea pe noul venit pentru a vedea care pleacă primul ochii în jos. Marcel însă era bine trainuit în ale contactului vizual de pe vremea când vindea asigurări în facultate în loc să meargă la cursuri aşa că nu se lăsă intimidat :
– După tine, comentă el, însoţindu-şi replica de o privire intensă şi o sprânceană ridicată.
– Costeleeee, Marceleeee !!!! se auzi un răcnet din biroul lui Iulian care între timp îşi deschisese mailul. Avem acceptul!!! Gata, începem proiectul – prima şedinţă cu clientul în treizeci de minute.
– Şi road-map-ul de integrare?
– N-avem timp de fleacuri. Ai noroc – intri pe producţie după nici o jumătate de oră de când ai ajuns. Te prinzi tu pe parcurs. Conturi ai ? Costele, ai făcut cererile?
– Păi eu nici nu ştiam că…
– Păi nu ştiai mă dar învăţaţi-vă o dată să fiţi şi voi mai agili, să vă adaptaţi la situaţii, la client. Suntem o echipă, ce naiba! Marcele, eşti project manager şi ai echipă, m-ai înţeles, am eu nişte băieţi pregătiţi, hai la mine în birou să-ţi explic rapid cum e cu Agile că ăsta vrea spinturi de două sptămâni şi riscăm să ne frigem cu testarea. Ai câteva cuvinte-cheie : backlog, Scrum master, Product Owner…
– Le ştiu, le ştiu, ţi-am zis că am învăţat într-o lună metodologia asta, ştiu să le pun şi în propoziţii.
– Bine, am încredere în tine. Nu uita, în firma asta încrederea e valoarea cea mai importantă. La clienţi le-o tragem cât putem dar noi între noi trebuie să ne susţinem.
– Sunt total de acord cu tine, spuse Marcel care îşi ştersese instant zâmbetul de pe chip pentru a părea mai pregătit de luptă. Îi plăceau şi lui frazele deocheate chiar dacă nu îndrăznea să vorbească aşa cu managerul chiar din prima zi de lucru. Şi câţi oameni am în echipă mai exact?
– Câţi vrea el, am destui băieţi buni care stau pe tuşă şi care abia aşteaptă să fie în echipa ta.
– Serios ?
– Da, măi, ai stofă de lider, se vede de la o poştă. Hai, acum intră în meeting şi după aia mergem să fumăm o ţigară împreună să-mi spui cum îţi place la noi aşa ca primă impresie. Costele, hai la cafea.
Preţ de cîteva secunde Marcel se simţi uşor debusolat: avea un meeting în 30 de minute cu un client necunoscut, nu avea conturi, nu-şi cunoştea echipa şi nimeni nu părea să-l bage în seamă. Aşa că se hotărî să fie agil.
– Hey guys, nici eu nu mi-am băut cafeaua încă.
– Învaţă repede, îmi place de el, dacă o ţine tot aşa îl prezint cât de curând şi Marilor Domni, spuse zâmbind Iulian, făcându-i cu ochiul lui Costel. Hai cu noi, oricum avem timp destul.
Marcel se felicită în sinea lui. Nu pricepuse prea bine ultimele cuvinte ale lui Iulian. Însă luase din nou cea mai bună decizie. Avea să-şi amintească peste ani gustul dulce-amărui al primei cafele corporatiste băute împreună cu un şef volubil şi cu un project manager vădit deranjat de prezenţa lui în firmă, înaintea unui meeting cu un client necunoscut, pe care trebuia doar să-l amăgească la un nivel mai înalt. Ce mai conta că încă nu avea conturi şi echipă? Se născuse pentru a doua oară!

Un interviu de angajare reusit!

Era prima zi din restul vieţii lui Marcel. Se trezi după ora 4 după-amiază ca electrizat, îşi turnă apă rece pe faţă ca să şteargă ultimele urme din mahmureala de-acum două nopţi şi îşi alese cu grijă cămaşa albastră de firmă : la 6 avea interviu de angajare. Aflase la o băută zdravănă cu amicul său Dorin că se caută “Project Managers”. Pentru el asta însemna să devină frecător de mentă cu funcţie şi salar pe măsură, plus vreo câţiva muncitori pe care să-i numească mândru „echipa lui” pentru că le va delega, desigur, şi taskurile lui proprii, aburindu-i cu vreun discurs motivaţional şi o cinste la o bere.
Aruncă o privire în jur şi fu impresionat de ce vedea : o clădire de birouri în toată regula, acces securizat, gardian şi o domnişoară exotică la intrare – o plăcere să vii la serviciu. Îşi aminti de Cotrust, firmuliţa de cartier pe care o falimentase împreună cu amicul său, Dorin, îşi umflă pieptul, adunându-şi tot tupeul de care era în stare şi apăsă pe buton.
Înăuntru îl aştepta o altă domnişoară cu privire de foc, creaţă şi cu un umăr dezgolit care lăsa la vedere bareta sutienului negru.
– Bună, eu sunt Andina! La interviu, nu-i aşa? Hai în sala de reuniuni, nu trebuie să ai emoţii, spuse ea izbucnind într-un râs perlat şi ignorând orice noţiune legată de distanţa interpersonală.
Marcel se amuză în sinea lui din două motive:
1. El nu avusese niciodată emoţii
2. Andina era recruiteriţa care îl abordase pe facebook înainte chiar ca el să-şi revină din mahmureală şi să apuce să trimită cv-ul.
Însă când se deschise uşa nu-şi putu stăpâni o tresărire. Se văzu pe sine, cu zece ani mai matur: acelaşi zâmbet, aceeaşi cămaşă albastră de firmă.
– Salut, salut. Mă numesc Iulian Negreanu şi sunt managerul local al acestei companii. Poate ai avut deja ocazia să te informezi cu privire la activitatea noastră.
– Da, am vizitat site-ul extrem de reuşit, am parcurs ofertele comerciale creativ redactate, m-au impresionat pozele cu echipele postate pe reţelele sociale, am aruncat o privire şi pe tehnologii…
– Foarte bine, foarte bine. Andina te-a contactat pentru poziţia de Project Manager. Îmi poţi spune câteva cuvinte despre tine?
– Sunt aici pentru că nu cred că dacă o femeie face un copil în nouă luni de zile, nouă femei vor face un copil într-o lună.
– Ai început extrem de bine, chicoti Andina.
Marcel se întrebă de ce râdea însă nici prin cap nu-i trecu adevăratul şi dublul motiv al veseliei ei spontane :
1. Managerul ei preferat, Iulian Negreanu tocmai postase gluma respectivă pe facebook în urmă cu două zile şi i se părea incredibil că un candidat ales de ea îi servea la interviu aceeaşi replică
2. Mâna managerului ei preferat se plimba pe sub birou pe genunchiul Andinei iar ea deja nu mai avea răbdare să termine interviul – candidatul oricum era interesant.
– Ce este mai important pentru tine : echipa sau clientul ?
– Compania, răspunse fără să clipească Marcel iar pe chipul lui Iulian se adânci zâmbetul provocat de contactul cu pielea genunchiului Andinei după o zi stressantă de lucru.
– Ne poţi da mai multe detalii cu privire la o experienţă interesantă, o provocare, o problemă pe care ai soluţionat-o eficient în relaţia cu un client?
– Firma la care am lucrat înainte a licitat pentru un proiect cu tehnologii necunoscute şi l-a câştigat. Aşa că m-am oferit să preiau eu controlul asupra situaţiei.
– Poţi fi mai precis te rog? întrebă managerul curios deşi intuia din proprie experienţă direcţia spre care avea să se îndrepte Marcel.
– Aveam înainte două opţiuni : fie reunoşteam că nu ne pricepem şi atunci am fi pierdut tot : proiect, încredere şi bani. Fie gestionam situaţia într-un mod win-win. Aşa că am optat pentru o amânare a datei de kick-off, pretextând că expertul nostru pe acel framework e într-o deplasare profesională, am negociat apoi o nouă decalare pentru recrutarea echipei – în total 4 săptămâni. În tot acel timp m-am pus la punct cu frameworkul, cu metodologia, cu toate….mai târziu am ajuns să ţin şi traininguri la client. Plătite, bineînţeles.
– Bravo ţie, măi băiatule, uite aşa se tratează cu clienţii. Cum spuneai că se cheamă firma ?
– Cotrust.
– Păi şi eu tot acolo mi-am început cariera, exclamă Iulian, pocnind fără să vrea peste genunchiul recruiteriţei. E incredibil, cu asta trebuia să începi; uite îţi trimit oferta financiară pe mail, din punctul meu de vedere dacă ai lucrat acolo eşti ca şi angajat. Andina, te rog să-l conduci şi apoi să revii pentru … debriefing.
– Desigur.
Pe hol Marcel nu se putu abţine să nu observe că şi cel de-al doilea umăr al recruiteriţei se dezgolise în timpul interviului iar buclele blonde îi încadrau armonios chipul îmbujorat de emoţie. Pentru prima oară de când o întâlnise, Andina i se păru frumoasă. Îşi promise că avea să revină în acel loc. În calitate de Project Manager. Pentru început…